Conferinţă: Lansarea Studiilor de Strategie şi Politici - SPOS 2012

Conferinţă: Lansarea Studiilor de Strategie şi Politici - SPOS 2012

Institutul European din Romania a organizat în data de 11 aprilie 2013 conferinţa de lansare a unei noi serii de studii de strategie si politici realizate in cadrul proiectului SPOS 2012. 

La eveniment au participat reprezentanţi oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Parlamentului României, ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România, ai Institutului European din România, precum şi reputaţi experţi şi analişti economici, cercetători în afaceri europene.

Seria de Studii de Strategie şi Politici (SPOS) realizate de Institutul European din România are ca scop furnizarea unor elemente pentru fundamentarea politicilor postaderare şi a poziţiilor României vizând construcţia europeană. În cadrul proiectului derulat în anul 2012, cercetarea a acoperit arii tematice relevante pentru evoluţiile actuale în plan european şi în care România este implicată, respectiv: (1) Perspectivele politicii de migraţie în contextul demografic actual din România;  (2) Coordonarea afacerilor europene la nivel naţional. Mecanisme de colaborare între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene. Studiu comparativ în statele membre UE; (3) Taxarea tranzacţiilor financiare şi consecinţele sale asupra creşterii economice, stabilităţii financiare şi finanţelor publice; (4) Perspective şi provocări ale exporturilor româneşti în perioada 2010-2014, din punct de vedere al relaţiilor comerciale bilaterale şi regionale ale UE.

Conferința a fost transmisă live pe www.caleaeuropeana.ro.

Comunicat de presă

Comunicat de presă MAE

Sinteza evenimentului

Prezentare - Andrei Mocearov

Prezentare - Bogdan Suditu

Prezentare - Bogdan Moinescu

Prezentare - Cornel Albu

Monitorizare apariţii în presă

© Copyright Institutul European din România
Bd. Regina Elisabeta 7-9, sector 3, RO-030016 Bucureşti, România
telefon: (4021) 314 26 96; (4021) 314 26 97; fax: (4021) 314 26 66; e-mail: ier@ier.ro
sus