Economic Forum

Economic Forum

În perioada 4-6 septembrie 2012 a avut loc la Krynica, Polonia, cea de-a XXII-a ediţie a Forumului Economic.

Cu o tradiţie de peste 20 de ani, Forumul reprezintă un eveniment major în regiune şi o reînnoită platfomă de dezbateri pe o arie vastă de domenii, cum ar fi cel economic, politic, securitate internaţională, societate etc. Ca şi în anii anteriori, Forumul reuneşte reprezentanţi ai guvernelor, responsabili pentru elaborarea politicilor publice, politicieni, oameni de afaceri, bancheri şi experţi, din aproape toate statele membre ale UE, dar şi din alte regiuni.

În programul de lucru al Forumului au fost prevăzute peste 120 de dezbateri şi mese rotunde care au oferit informaţii actualizate şi imparţiale cu privire la problemele de actualitate în domeniul economic şi politic.

Una dintre aceste dezbateri a avut ca temă Managementul fondurilor structurale în Europa Centrală şi de Est şi a fost organizată de Institutul de Studii Estice (Institute for Eastern Studies/Instytut  Studiów Wschodnich - ISW) din Varşovia, în parteneriat cu Institutul European din România (IER).

Evenimentul a avut loc în data de 6 septembrie 2012 şi a fost moderat de doamna Gabriela Drăgan, Director General al IER. Au participat, în calitate de principali intervenienţi: domnul Mikolaj Dowgielewicz, viceguvernator al Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, fost ministru pentru managementul fondurilor structurale (Polonia), domnul Krzysztof Hetman, Marshal of Lubelskie Voivodeship, Marshal's Office of Lubelskie Voivodeship, Polonia; doamna Radostina Angelova, Seful de cabinet al Ministrului gestionării fondurilor UE, Bulgaria; domnul  Eugen Orlando Teodorovici, consilier de stat în cadrul Guvernului României şi domnul Carlos Puente Martín, membru Team Europe, Comisia Europeană (Spania).

Pentru mai multe informatii despre Forumul Economic de la Krynica vă rugăm să accesaţi pagina oficială a acestui eveniment la http://www.forum-ekonomiczne.pl/ şi/sau

http://www.forum-ekonomiczne.pl/public/upload/ibrowser/economic_forum.pdf (informaţii în limba engleză).

Album FOTO

Editorial - The economic forum of Krynica (Carlos Puente)

© Copyright Institutul European din România
Bd. Regina Elisabeta 7-9, sector 3, RO-030016 Bucureşti, România
telefon: (4021) 314 26 96; (4021) 314 26 97; fax: (4021) 314 26 66; e-mail: ier@ier.ro
sus