Lansare înscriere curs Pregatirea cadrelor didactice pe tematici europene

IER invită la curs pe tematici europene cadrele didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional.

Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.

În cadrul acestui program se va organiza câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Iaşi, Cluj, pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceal.

Agenda cursului constă în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE, politicile UE, Strategia EU2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului.

Cursul este acreditat cu 4 credite profesionale transferabile.

Echipa de formatori include formatori specializaţi în domeniul afacerilor europene şi cadre didactice cu experienţă în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Pentru acest program de formare se vor selecta 305 cadre didactice.

Toate costurile aferente participării la cursuri sunt decontate prin proiect.

 

Informaţii suplimentare se găsesc pe pagina cursului: http://www.ier.ro/index.php/site/page/curs_cadre_didactice

© Copyright Institutul European din România
Bd. Regina Elisabeta 7-9, sector 3, RO-030016 Bucureşti, România
telefon: (4021) 314 26 96; (4021) 314 26 97; fax: (4021) 314 26 66; e-mail: ier@ier.ro
sus