Panel IER în cadrul primei conferințe anuale internaționale ARCADIA

Asociația Română pentru Cooperare şi Dezvoltare Internațională (ARCADIA) organizează prima conferință anuală internațională, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, în perioada 25-26 Noiembrie 2010, pe tema: Dezvoltare, comerț, politici externe şi de securitate: Care este valoarea adăugată a noilor donatori emergenţi? În calitatea sa de stat membru al UE şi, implicit, de donator internaţional emergent, România are un interes în a deveni un actor dinamic în arena globala, în rolul său de contributor în domeniul dezvoltării internaţionale. Conferinţa îşi propune să ofere un spaţiu pentru interacţiune, dialog şi schimb de expertiză tuturor grupurilor interesate de problematica dezvoltării şi cooperării internaţionale, respectiv: iniţiatorii de politici, mediul academic, practicienii, mediul de afaceri, mass-media, platformele ONG şi asociaţiile profesionale.

În cadrul acestei conferinţe Institutul European din România, în colaborare cu ARCADIA, organizează workshop-ul cu tema „Criza economico-financiară şi implicaţiile sale asupra bugetului comunitar şi politicii de asistenţă pentru dezvoltare", care se desfăşoară în data de 25 noiembrie 2010. Workshop-ul îşi propune să ofere o perspectiva românească asupra crizei economico-financiare, respectiv implicaţiile acestora asupra monedei euro şi bugetului comunitar, cu consecinţe directe asupra bugetului asistenţei pentru dezvoltare şi cooperare internaţională.

Prezentare - Emil Dinga, Director adjunct, Institutul Bancar Român

© Copyright Institutul European din România
Bd. Regina Elisabeta 7-9, sector 3, RO-030016 Bucureşti, România
telefon: (4021) 314 26 96; (4021) 314 26 97; fax: (4021) 314 26 66; e-mail: ier@ier.ro
sus