Seminar IER – EIPA în domeniul negocierilor europene

Seminar IER – EIPA în domeniul negocierilor europene

În perioada 12 – 13 octombrie Institutul European din România, în colaborare cu European Institute of Public Administration, Antena Luxemburg organizează sesiunea de formare pe tema Negocierea şi reprezentarea în Consiliul UE.
Seminarul este destinat funcţionarilor publici din administraţia naţională care fie urmează, fie îndeplinesc deja misiuni de reprezentare a României în procesele de luare a deciziilor care au loc în cadrul Consiliului UE.

Această sesiune de formare îşi propune să ajute participanţii să înţeleagă şi să poată aplica cele mai  eficiente metode de reprezentare şi de negociere în cadrul grupurilor de lucru din cadrul Consiliului. Seminarul va prezenta şi va analiza tehnicile specifice pentru managementul a trei categorii de factori cheie care influenţează dosarele UE, pe care funcţionarii trebuie să le aibă în vedere, respectiv procedurile, procesele şi persoanele.

Programul va oferi participanţilor îndrumare într-un format  interactiv. Va exista o alternanţă continuă între exerciţii de simulare, contribuţii teoretice şi procedurale, ateliere şi schimburi de practică.

Limba de desfăşurare a seminarului este engleza, taxa de participare fiind 1.750 lei.
Pentru mai multe detalii despre seminar accesaţi  pagina http://www.ier.ro/index.php/site/curs_page/13.

 

© Copyright Institutul European din România
Bd. Regina Elisabeta 7-9, sector 3, RO-030016 Bucureşti, România
telefon: (4021) 314 26 96; (4021) 314 26 97; fax: (4021) 314 26 66; e-mail: ier@ier.ro
sus